Borșa

În Maramureș am luat-o de la est la vest așa că am dormit două nopți la Borșa să vedem împrejurimile. Aici voi recomanda cu căldură campingul Borșa Turism care aparține unei familii româno-belgiene, îmbinând ospitalitatea românească a doamnei Lenuța cu organizarea occidentală a domnului Verellen. 

Intrând în depresiune am trecut prin Moisei, unde am văzut mănăstirea de lemn din secolul XVII, recent renovată, cu pictură interioară originală bine păstrată. Lângă vechea biserică de lemn a fost ridicată una nouă, de beton, în anii 1910.

Comuna Moisei este cunoscută pentru masacrul horthist din 1944. Trupele maghiare, fiind în retragere nu au mai avut ce face cu prizonierii acuzați de trădare sau dezertare din taberele de muncă. Cei 31 de bărbați au fost culcați la podea în două case și s-a tras în ei pe uși și pe ferestre. Au existat doi supraviețuitori ale căror mărturii sunt șocante, iar una dintre cele două case se păstrează și azi și este amenajat un muzeu al victimelor în care sunt expuse poze și informații despre ele, câteva obiecte personale ce le-au aparținut și documente.

În apropierea casei există un grup statuar executat de sculptorul Gheza Vida care cuprinde 12 figuri: două umane și zece măști populare maramureșene stilizate. Când am văzut prima oară monumentul în 2004 nu știam de el și l-am observat pe deal trecând cu mașina pe lângă. Acum când am fost a trebuit să îl căutăm din cauză că au fost construite case și au fost plantați copaci pe pajiștea cu aleea care duce către scări. Inutil să spun nu doar că monumentalitatea ansamblului pălește pe lângă vilele cu etaj, dar și că treptat nu va mai fi cunoscut și tot incidentul, care a marcat istoria comunei, va fi uitat.

Revenind la lucruri mai vesele, ne-am cazat, cum am spus, la Borșa Turism, un camping-pensiune extraordinar. Noi am montat corturile într-o livadă unde aveam umbră și mere cât vroiam. Tot aici am avut parte de o mostră de căldură moroșană excelentă. După ce mâncam hrăneam câinele de peste gard cu resturile și după două zile ne-am trezit cu vecina printre noi... ne adusese o sticlă de lapte să ne mulțumească pentru că i-am hrănit animalul, că probabil ăla vedea doar coji de nucă și mălai și noi i-am dat resturi de grătar și oase. Degeaba te chinuiai să-i spui că oricum n-aveam ce face cu alea că mai să ne dea cu sticla-n cap de n-o luam. Nu sunt băutor de lapte, cu atât mai puțin de lapte de țară, dar laptele ăla a fost EPIC! Călduț, proaspăt muls și cu un gust foarte diferit de ceea ce vând „țăranii” în piețe.

În ziua următoare am plecat spre Cascada Cailor, cea mai înaltă cascadă din România, cu o cădere de peste 90 m. La urcare am mers cu telescaunul până pe un platou unde sunt mai multe trasee turistice, cabana și baza pârtiei cu teleski-ul. Drumul de acolo până la cascadă trece printr-o pădure superbă (face parte din rezervația naturală Munții Rodnei), este accesibil și în ușoară coborâre.

La coborâre nu ne-am mai dus cu telescaunul ci am luat-o la picior pe potecă. Drumul este superb și liniștitor și simți că ești în sânul naturii. Am mâncat cel puțin două kile de zmeură culese dintre toate urzicile și ciulinii din zonă și aveau un gust perfect. Tot acolo am văzut un șarpe mâncând o broască. Copyright Cristi pentru poză :)


Cu greu am ajuns înapoi la corturi și eram frânți chiar dacă nu era nici după amiază încă.