16 June 2012

OST FEST - ziua 1

N-am mai fost demult la un concert rock, și când am auzit că vine Dimmu Borgir la OST FEST mi-am luat abonament pe trei zile fără să știu nici o altă trupă care cântă. Nu știu de ce, dar mă așteptam la mai multe formații agresive, black, death, și pe faptul că în aceeași perioadă e Hell Fest în Franța, unde mulți cântă și ar putea fi aduși ușor aici. Însă organizatorii au decis să meargă la sigur cu formații old school care au public stabil, decât să riște cu o mână de sataniști și să nu vină nimeni. În final Dimmu au ajuns singura formație extremă din capetele de afiș.

În prima zi am ajuns la Exodus, pe la jumătatea recitalului. O spun din capul locului: nu-mi place thrash-ul. Vocalistul se agita pe scenă și făcea gălăgie, dar în fața lui era un public obosit și topit de soare, care nu a schițat nici un semn. Mi-e milă de artiștii care nu primesc feedback de la public. Alt lucru penibil mi se par moshpiturile, mai ales când vocalistul trage o dungă imaginară în public, face loc între oameni și spune: "these guys over here, I want you to kill the motherfuckers over there, and you over here, I want you to stab the motherfuckers over there". Și după idioții sar unii în alții ca William Wallace în englezi. Distracție?

După au urmat Overkill care au fost geniali. Nu m-oi omorî eu nici după ei, dar băieții au făcut spectacol, s-au agitat băieții ăștia de 50 de ani și m-au făcut să sar și să urlu chiar dacă nu știam versuri. Vocalistul pleca în spate în părțile instrumentale și revenea într-o alergătură  de rockstar așteptat de fani. La final când a făcut a mia oară lucrul ăsta a alunecat exact când să pornească la galop, dar nu s-a intimidat și a continuat ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Tot pe la final formația a avut o neplăcere din cauza sonorului, s-au auzit ceva gâjâituri urâte și toți erau uimiți. Nu știu vina cui a fost, dar not cool...
O fază mișto cu Overkill a fost când publicul era îndemnat să urle, „I can't hear you!”, iar urlete, iar „I can't hear you!”, iar urlete, și într-un final „Is this Romania or is it motherfucking Bulgaria?”. Au urmat niște urlete răsunătoare, la care vocalistul „Works every fucking time!” :)

Dimmu Borgir... i-am așteptat din clasa a opta, sunt formația care mi-au deschis apetitul pentru black metal, cu care am crescut... Dezamăgire totală. În primul rând au avut setlist și show slab, semn că nu au fost plătiți pentru pachetul full option, dar aș fi putut trăi cu asta. Ceea ce m-a deranjat însă a fost sonorizarea. Am fost la concerte în subsoluri cu formații de mâna a șaptea care s-au auzit mai bine. Sincer, cred că am auzit și râgâituri mai melodioase decât ce a fost acolo. Chitara lui Galder, clapele și orchestra nu s-au auzit deloc și m-am trezit la început că n-am recunoscut Spellbound și In Death's Embrace... Am observat că și publicul a fost dezamăgit, pentru că urlau și cântau în timpul melodiilor, dar între ele în loc să urle și aplaude era liniște, parcă așteptând să audă un click care să comute pe setările de sunet bune. N-a fost să fie... Am ascultat Kings of Carnival Creation, Puritania și Progenies of the Great Apocalypse într-o gălăgie indescriptibilă și a trebuit să-mi imaginez eu liniile melodice să mă prind cam pe unde sunt. 

Trebuie să spun că imediat după recitalul lor nu am fost atât de dezamăgit, dar după au urmat Motley Crue, o formație de bătrâni de la care chiar nu mă așteptam la mult. Show da, sunt glam, fac spectacol, dar niciodată n-aș fi crezut că e posibil așa ceva. În urma lor, Dimmu Borgir au rămas ca amintirea unui clovn prost după niște acrobați la trapeze în flăcări.

Acum am ajuns la subiectul serii... Motley Crue! Repet: mă așteptam ca 30 de ani de experiență să își spună cuvântul, însă ce a fost pe scenă la Motley Crue m-a lăsat cu gura căscată. În primul rând, pe lângă sunetul bun și energia formației, au adus două fete cum nu se poate mai bune (cred că au scotocit toată America pentru astea două), care făceau o combinație între striptease și backing vocals. Spectacolul a fost complet: fum, decor, ecran imens în spate, schimbat zeci de instrumente și la un moment dat chiar au adus un pian foarte glam pe scenă. Îmi mai recăpătasem puțin vocea după Dimmu, dar la Saints of Los Angeles mi-am pierdut-o iar, exact la timp pentru solo-ul toboșarului, care era montat pe un rollercoaster circular, și pe care l-a cântat învârtindu-se cu capul în jos. IN-CRE-DI-BIL! La final a întrebat dacă vrea cineva să vină cu el, că are un loc în plus și nu am crezut că vorbește serios, dar a ales un băiat din primul rând, cu tricou cu Motley Crue, pe care l-a ancorat bine în spatele lui și l-a dat o tură. Am rămas cu gura căscată lejer... L-a întrebat pe tip cum îl cheamă, „Vlad”, la care toboșarul „ca pe Dracula? Noi avem în state zombie care mănâncă fețe, n-o să-mi faci asta, nu?”. Încă nu pot crede ce am văzut, cum s-a auzit și cum a fost. La final au aruncat cu găleți de vopsea roșie în public („There, now you're all vampires!”) și au plecat cu un mare bang. Inutil să mai spun că la Kickstart My Heart nu mai puteam scoate un cuvințel, având gâtlejul urzicat de-a dreptul. Bonus: în timpul melodiei Girls, Girls Girls proiectau pe ecran poze cu tipe de toate rasele, stilurile, epocile și la un moment dat, pentru o fracțiune de secundă, a fost și fața lui Justin Bieber. Epic! :)

Per total am și uitat de Dimmu, motivul principal pentru care am luat bilet din decembrie la un festival de trei zile de unde nu știam nici o formație. Motley Crue mi-au depășit orice așteptări și este de departe cel mai tare spectacol pe care l-am văzut în toată viața mea. Nu aș ezita niciodată să merg în afară doar pentru un concert cu ei, dacă îi prind pe undeva pe aproape...

PS: Nu suport idioții care filmează la concerte. Am avut norocul să nu stea nici unul în fața mea până la Motley Crue, când m-am procopsit cu un bulgăroi care vroia amintiri. I-am spus frumos că n-am plătit bani să-i văd mâinile, nu s-a conformat, drept pentru care am început să-i mișc mâna să se ducă pe apa sâmbetei filmarea. A funcționat și o să mai aplic treaba asta și altă dată dacă se mai trezesc dobitoci să plătească bani pe bilet ca să vadă concertul prin ecranul aparatului de fotografiat...

PS2: Imaginea e o glumiță de-a organizatorilor, care au pus un ursuleț pufos pe logoul Ost Fest de 1 aprilie și au întrebat ce părere are lumea, drept pentru care eu mi-am luat libertatea de a-l face mai trv kvlt :))

1 comment:

  1. in sfarsit o recenzie de la festival care m-a facut sa am o tresarire, sa actionez cativa muschi ai fetei. Iti multumesc si sper sa citesc si anul asta o recenzie si mai buna de la editia 2013 a festivalului. Cheers!

    ReplyDelete