17 June 2012

OST FEST - ziua 2

Am ajuns la Romexpo chiar la prima melodie a formației Trooper și m-am bucurat de spectacolul lor la maxim pentru că e prima oară când îi văd cântând unui public atât de mare. Mulțimea a fost în delir și au cântat absolut toate melodiile, iar la Strigăt și Tari ca Munții eram sute de oameni care air guitar-uiam solourile Balaurului! Au avut timp și de un bis (am auzit prin public că HolyHell au avut probleme în culise cu o vocalistă leșinată, nu știu exact) și au plecat în urlete asurzitoare tru-păr, tru-păr!
Europe a urcat pe scenă după niște pregătiri foaaaarte lungi. Între miștourile despre The Final Countdown și faptul că au cântat pe gratis la Sibiu și la un Vanghelion, au făcut un spectacol foarte tare și au trezit amintiri plăcute fanilor mai... puțin tineri... Un cuplu cu un copil de lângă mine au început să danseze pe o melodie lentă și oamenii le-au făcut loc. Apreciez mult mai mult asta decât moshpit-urile cretine stil Exodus.

Vârful serii a fost Manowar, chiar dacă niciodată nu m-am omorât după ei. Prima parte a recitalului a fost foarte liniară, melodii clasice fără pauză, dar totul a fost rupt de un solo foarte lung de chitară (însă pe mine nu m-a impresionat). Au fost multe momente drăguțe, cum ar fi dedicația lui DeMaio pentru fanii din România, fiind cei mai dedicați fani ai unei formații, l-a adus pe scenă și pe unul dintre organizatorii evenimentului pentru a-i mulțumi. Mai încolo a ținut morțiș să aibă un discurs în limba română care a sunat taaare dubios și forțat, dar hei, măcar a încercat. Nu au fost lipsiți de probleme tehnice, însă au oprit foarte profesionist totul și ne-au rugat să luăm o pauză de cinci minute cât se remediază, pentru că noi merităm tot ce e mai bun, nu 95%.

Culmea jalnică a prestației a fost în momentul în care au căutat un chitarist ballsy în public, suficient de ballsy cât să urce pe scenă cu Manowar. Așa că ne-am trezit cu Vincențiu, un grăsun pletos care a pus mâna pe chitară... publicul cu sufletul la gură... și el a început să zdrăngăne nimic. Am rămas muți cu toții, iar după un minut încă nu-i venea nimănui să creadă. Vincențiu s-a prins și a schimbat placa: a cântat Smells like Teen Spirit. Am rămas pur și simplu speechless! Asta e ca și cum Trooper ar fi chemat un fan pe scenă și ar fi cântat Guță. Oricum, după maxim cinci minute de tortură, au reapărut adevărații muzicieni pe scenă și l-au cooptat în cântatul unei melodii, DeMaio arătându-i ce acorduri să urmeze. La final am înțeles că i-au dăruit lui chitara pe care a zdrăngănit-o, iar cineva comenta malițios că o vom vedea zilele astea pe Okazii.

Showul s-a terminat cu trei bisuri, unul dintre ele fiind Nessun Dorma, cântat întrucâtva ok de vocalist, însă la înalte a cam dat chix. La final, după momente de tăcere și expectativă, au început artificiile, un spectacol de artificii foarte bine pus la punct, lung și demn de Manowar.

De data asta am decis să rămân și la trupele de după concert, la scena 2, pentru că urmau să presteze Addiction, o trupă tânără de heavy metaliști cu forță multă, pe care i-am văzut în deschidere la Trooper în decembrie. Înaintea lor au fost Steelborn și Gothic care nu m-au impresionat în mod special, urmați de Syn Ze Șase Tri, o formație de black metal cu influențe folclorice românești, un fel de DorDeDuh sau Negură Bunget, dar fără misticism și trei sute de instrumente țărănești, doar un corn și o toacă. Am dat din cap ca nebunul și am urlat, dar publicul era vizibil obosit. Și în sfârșit, la ora 2 noaptea au urcat pe scenă Addiction, cu un vocalist nou, dar mai spectaculos și cu corzi vocale mai potente decât precedentul. Melodiile știam că mă vor da pe spate și așteptările nu mi-au fost înșelate, însă chiar nu mă așteptam la soloul de tobe, care a fost foarte bine pus la punct și executat. Pentru a doua oară am rămas fără voce în seara aia și nu mi-a părut deloc rău. La final i-am așteptat să le spun că sunt foarte tari, deși probabil știu și ei asta :) Și n-am ratat ocazia să mă pozez cu basistul! :D
Per total a fost o zi genială și mă bucur să spun că m-au impresionat și trupele mai mici, nu doar granzii metalului. Azi avem Lake of Tears, Megadeth și Motorhead!

No comments:

Post a Comment