18 June 2012

OST FEST - ziua 3 și concluzii

A treia și ultima zi a festivalului a fost cea mai puțin spectaculoasă în opinia mea, poate în mare măsură pentru că nu sunt fan Motorhead și în mod cert și din cauza oboselii acumulate pe parcursul celorlalte două zile.

Am ajuns la timp pentru recitalul Lake of Tears, care au cântat mult mai bine decât niște piese live pe care le-am ascultat, unde vocalistul era mult pe lângă linia melodică. Dar au sunat genial, clasicele Forever Autumn, Demon You au făcut ravagii între fani, care au cântat cu ei în ciuda faptului că erau 100 de grade, atât de cald încât s-a topit bitumul de pe jos și am lăsat bucățele de tălpi prin curtea Romexpo!

Au urmat WASP, care nu sunt absolut deloc pe felia mea, dar m-am bucurat de spectacol, am urlat refrenele pe care le știam și am fost oripilat de fesele lui Lawless, care era îmbrăcat în colanți. Căldura era incomensurabilă și chiar și vocalul a remarcat că „it feels like hell is just a mile down the road”...

Când au urcat Megadeth pe scenă publicul a fost în delir. De fapt, majoritatea comentau că ei ar fi trebuit să fie cap de afiș, că ar fi făcut un show mult mai impresionant și nu știm pe ce criterii a câștigat Motorhead acest titlu (posibil onorariul și vârsta). Din prima nu s-a auzit vocea lui Mustaine deloc și lucrurile s-au remediat puțin la un moment dat, dar nu suficient. A schimbat șapte chitare pe tot parcursul prestației, una dintre ele fiind dublu grif. Au cântat exact ce trebuia și absolut toată lumea cânta alături de ei (eu am stat lângă un psihopat care le zbiera din toți bojocii, probabil de-asta nu l-am auzit pe Dave...). O fază drăguță a fost cu un puști care stătea pe umerii tatălui în primul rând și ținea un carton pe care era scris „Can I have a pick please?”. Imediat după recital, înainte de a se întoarce pentru bis, Mustaine a venit spre el cu o pană și i-a întins-o. Per total au fost foarte tari, însă sunt convins că ar fi făcut treabă mult mai bună dacă ar fi fost headlineri.


Motorhead au cântat în forță mai bine de o oră în ciuda vârstei lui Lemmy (66). Au trecut prin toate hiturile lor, dar dezlănțuirea a fost la Ace of Spades, evident, unde s-a făcut un moshpit exact în fața mea, dar la Fire Circle. Mă bucur că sărăntocii mei de la Golden n-au avut astfel de idei. Revenind la recital, au fost foarte buni, s-a auzit excelent, au cântat fără cusur, dar atât. A fost foarte plat și fără nimic spectaculos. Motley Crue au avut faza cu soloul de tobe făcut cu capul în jos și au luat și un spectator la o tură cu rollercoaster-ul, iar Manowar au adus un tip din public pe scenă să cânte cu ei și au avut cel mai tare foc de artificii la final. În comparație Motorhead au fost slabi la capitolul spectacol.

La final am vrut să stau și la concertul Tiarra de la scena mică, dar nu am rezistat până la capăt. Trupa este foarte bună, combină elemente extreme cu violoncelul și vioara, vocea răgușită, cu una feminină cristalină și rezultatul este foarte bun, însă aseară s-au auzit foarte prost. Instrumentele clasice nu se auzeau deloc, iar chitara avea un zgomot dominant, așa că după două melodii mi-am luat tălpășița.

Trăgând linie și rezumând totul, au fost trei zile de festival excelente. Dacă ar fi să ordonez prestațiile în ordinea preferinței mele, aș începe cu Motley Crue (complet neașteptat!), Manowar (pentru multele surprize), Trooper (pentru că în fața unui public numeros sună foarte bine), Addiction (pentru că e de neconceput ca o trupă atât de tânără să facă așa un spectacol) și apoi restul, toate fiind, oricum, foarte foarte bune. Ce mi-a plăcut foarte mult pe parcursul întregului festival a fost atitudinea cântăreților față de fani și cea a oamenilor de acolo în general: au chemat fani pe scenă, DeMaio a înmânat corzile de la basul lui unor fani din primul rând pe care i-a văzut (probabil) că erau cei mai înfocați, Dave Mustaine a dat pana acelui copil, publicul l-a ridicat pe sus pe tipul în scaun cu rotile și multe altele.

Voi merge la OST FEST și la anul cu siguranță, abia aștept să văd ce se anunță!

No comments:

Post a Comment